Atracții turistice - - Biserica „Sf. Varvara“ – Mina Trotuş

bis sf varvara

Biserica Sfânta Varvara este o biserică impresionantă, atât prin “arhitectura” originală a acesteia, cât şi prin poziționarea ei. Bisericuța, închinată ocrotitoarei minerilor, se află într-o imensă salină – mina de sare “Trotuş” – din oraşul Târgu Ocna.

 

Salina este situată la circa doi kilometri de oraș, în masivul de sare Vâlcele-Slatinele, la 240 de metri adâncimeşi reprezintă, prin microclimatul de salină, un important factor natural de cură utilizat în terapia afecțiunilor respiratorii.

Biserica a fost zidită şi amenajată în perioada aprilie-decembrie 1992. Acest lăcaş de rugăciune, ctitorit numai de minerii ce muncesc aici, se află aşezat la o adâncime de 240 de metri, sub nivelul solului.

Biserica Sfânta Varvara a rămas şi în prezent una dintre puţinele biserici din ţara noastră, construite în saline, şi singura din Europa realizată aproape integral din sare.

Aproape întregul “mobilier“ al bisericii este lucrat în sarea muntelui. Astfel, aplicele pereţilor, marele candelabru, stranele, scaunul arhieresc şi alte obiecte de cult, fac un tot unitar cu locul în care sunt aşezate.

Toate obiectele din sare au fost tratate cu un lac special, pentru a nu atrage umezeala şi pentru a asigura rezistenţa în timp. Biserica este destul de mare, puternic luminată, iar din interior nu lipsește nici unul dintre elementele de arhitectură ortodoxă. Catapeteasma este alcătuită din 24 de icoane, una dintre ele reprezentând-o pe Sfânta Varvara, patroana spiritualăşi ocrotitoarea minerilor.

 

Cult: Ortodox
Hram: „Sfânta Varvara“
Adresa: Strada Salinei nr. 12, Târgu Ocna
Telefon: 0234.344.017
Fax: 0234 344.022

 

Program:

Intrare între orele 7-14

Ieşire: 15:00

Cordonate GPS:
Latitudine: 46° 17' 3" N
Longitudine: 26° 36' 25" E


METEO

Nu s-au gasit date pentru Bacău (Romania)

Dezvoltarea durabila

Dezvoltarea durabila