Destinații turistice - Municipiul Moineşti

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Municipiul Moineşti

Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1467. Numele orașului apare și în lucrarea Descriptio Moldaviae a savantului umanist Dimitrie Cantemir. În 1832 este atestat ca târg. În această perioadă s-a format o comunitate evreiască puternică. A rezistat până la instaurarea comunismului. Printre evreii născuți în Moinești se numără Moșe David Iancovici, Mordechai Bernstein, Tristan Tzara și Moses Rosen, fost șef-rabin al cultului mozaic. Din orașul Moinești a emigrat, în 1882, primul grup de evrei sioniști care a inițiat colonia evreiască Roș Pina în Palestina. Orașul a cunoscut o dezvoltare aparte în epoca interbelică.

La intrarea în orașul Moinești se află un monument realizat în memoria lui Tristan Tzara (100 de ani de la naștere) și a curentului dadaist inițiat de el. Monumentul „Dada” se dorește a fi semn de prețuire a «moineșteanului universal» pe pământ românesc și a fost realizat de sculptorul german de origine română Ingo Glass. Monumentul se află la șoseaua Moinești-Bacău (patru construcții din oțel și beton, vopsite în roșu cărămiziu; dimensiuni: 25 m lungime, 2,6 m lățime, 10 m înălțime, 120 tone).

 

Posibilităţi de cazare

Municipiul Moineşti dispune de 6 pensiuni turistice.

 

Căi de acces

Rutier

Municipiul Moineşti este amplasat pe drumul naţional 2 G, care face legătura între municipiul Bacău şi ruta Miercurea Ciuc – Oneşti (Dn12A).

Feroviar

Accesul feroviar în Moineşti se realizează indirect, prin intermediul staţiei CFR Comăneşti. Accesul rutier în şi din Comăneşti se realizează prin intermediul microbuzelor care funcţionează cu o frecvenţă ridicată.




Atracții din această zonă:

METEO

Nu s-au gasit date pentru Bacău (Romania)

Dezvoltarea durabila

Dezvoltarea durabila