Casa Memorială „George Bacovia” este în renovare

Au fost demarate lucrările de intervenție, consolidare și reparații capitale la Casa Memorială „George Bacovia”, care cuprind consolidarea întregii structuri de rezistență, refacerea fundațiilor, înlocuirea acoperișului, iar la interioare va fi refăcut, după un proiect unic, întregul ansamblu. De asemenea, vor fi refăcute cele doua verande (intrări), dușumelele, plafoanele, instalația electrică, cât și cea de încălzire. Va fi tencuit și văruit la exterior și interior. Pe lângă lucrările specifice de la clădire, care respectă întrutotul proiectul original, va fi refăcut și spațiul exterior, trotuare, spațiul verde, termenul de finalizare fiind luna decembrie a anului 2014.

Lucrarea este finanțată de Consiliul Județean Bacău și este executată de o firmă specializată, abilitată pentru execuția unor asemenea lucrări la imobile de patrimoniu.